Ghivecele cu flori reprezintă un decor indispensabil al casei şi grădinii. Nu numai că încântă ochiul cu frumusetea lor, dar, de asemenea, au o influență pozitivă asupra sănătății și bunăstării. Petrecerea timpului în încăperea în care acestea se găsesc, relaxează şi îmbunătăţeşte starea de spirit. Cu toate acestea plantele frumoase necesită un aranjament corespunzător, de aceea trebuie petrecut ceva timp pentru alegerea recipientului în care vor creşte. Este bine să fie nu numai funcţional şi să permită dezvoltarea liberă a plantelor dar şi să încânte cu designul său şi să reprezinte un element decorativ elegant al casei sau terasei.
Ghivece de grădină clasice
Principalele aspecte care au influenţă asupra alegerii recipientului este tipul de plante care vor creşte în acesta şi locul unde va fi amplasat. Printre iubitorii de flori cele mai populare sunt ghivecele pentru grădină. Este o soluţie ideală în cazul amplasării în cameră sau pe o terasă cu metraj mic. Ghivecele clasice pentru grădină nu ocupă prea mult loc şi totodată subliniază frumuseţea compoziţiei de flori. Printre tipurile care sunt disponibile pe piaţă, cea mai bună soluţie vor fi acelea care sunt fabricate din material plastic de înaltă calitate - sunt uşoare, durabile şi simplu de menţinut curate. În cazul plantelor care înfloresc cu o feerie de culori, este bine să alegeţi ghivecele de culori pastelate, care nu vor atrage atenţia de la florile colorate. Ca exemplu a unei astfel de soluţii poate fi ghiveciul de flori COZIES L al companiei Curver. Permite sublinierea florilor frumoase şi totodată îi mulţumeşte pe esteticieni şi detalişti - structura originală cât şi forma unică a calotei face ca acesta să fie un obiect decorativ exceptional.

Ghivece cu diferite culori şi forme
În cazul plantelor, care nu au flori, aşa cum ar fi ferigile, este bine să experimentaţi alegând culoarea şi designul ghiveciului. O alegere plină de stil va fi ghiveciul CUBE PLANTER S, care îi va încânta atât pe minimalişti cât şi pe iubitorii de soluții formidabile în design. Textura acestuia imită lemnul natural, de aceea va fi pe gustul fanilor atât a aranjamentelor tradiţionale cât şi a celor moderne. Este fabricat din material plastic de înaltă calitate, care îl protejează de factorii externi nocivi - ghivecele fabricate din lemn traditionale, de cele mai multe ori se degradează sub influenţa umezelii. Materialul folosit pentru fabricarea CUBE PLANTER S ajută ca acest model să fie extrem de durabil şi rezistent la toate tipurile de defecte.
Ghiveci flori Curver Cube Planter S
Set de ghivece – coloană de flori
Persoanele care doresc să aibă în casă sau pe terasă un adevărat regat de flori, vor fi încântaţi de seturile care sunt formate din mai multe ghivece. Recipientele care intră în componenţa unui astfel de set sunt de diferite dimensiuni, ceea ce face posibilă alegerea unor diferite tipuri de plante, totuşi se caracterizează prin forma şi textura identică. Acest lucru face ca designul rezultat să fie consistent și estetic. Setul de 3 ghivece CYLINDER PLANTS S+M+L este format din trei recipiente de diferite dimensiuni, cu o formă interesantă, prelungită, care au ca accent comun textura care imită ratanul. Face posibilă expunerea atât a plantelor care cresc clasic cât şi a celor târâtoare, iar sistemul de drenaj incorporat, care permite scurgerea surplusului de apă, iese în întâmpinarea diferitelor cerinţe. Pentru a utiliza cât mai bine locul posedat, este bine să vă interesaţi de ghivecele suspendate, datorită cărora într-un mod foarte simplu puteţi mări cantitatea de plante pe o suprafaţă limitată.

Set de ghivece CYLINDER PLANTERS SET S+M+L
Patul de plante – propria mini grădină
Cultivarea legumelor, plantelor medicinale sau a plantelor suspendate necesită utilizarea altor tipuri de recipiente decât în cazul florilor. Proprietarii ierbarelor cu siguranţă vor fi interesaţi de posibilitatea de creare a unei coloane de plante. Acest lucru este posibil datorită seturilor formate din mai multe buzunare în care sunt amplasate ghivecele. Acest lucru simplifică îngrijirea mai multor plante în acelaşi timp. Setul IVY PLANTER suplimentar, simplifică udarea datorită unui rezervor special pentru apă, de asemenea, face posibilă scurgerea surplusului de apă. În cazul cultivării legumelor trebuie folosite recipiente mai lungi, care permit creşterea liberă. O atenție deosebită trebuie acordată rezistenței materialului, care trebuie să fie rezistent la umezeală și razele solare UV dăunătoare. Patul de plante din grădină sunt îmbogăţite cu elemente de sprijin care permit cultivarea plantelor căţărătoare. O astfel de funcţie o are modelul GARDEN BED, a cărui construcţie permite plantarea şi fixarea simplă a iederii şi a trandafirului sălbatic. Construcţia închisă a patului de plante permite crearea unui mediu propice plantelor.


În cazul alegerii plantelor este bine să luați în calcul nu numai funcţionalitatea dar şi frumuseţea. Produsele alese ar trebui nu numai să simplifice lucrările din grădină, dar şi să se încadreze în aranjamentul casei, a terasei sau a balconului. Combinând functionalitatea cu designul extraordinar, ghivecele vor deveni un element decorativ unic care subliniază frumuseţea plantelor.
Popularne wpisy
